Iso-polifonia — tradiția vocală listată UNESCO din sudul Albaniei

Există un moment, la o adunare din sudul Albaniei — o nuntă, un festival, o masă lungă după cină — când mai mulți bărbați se privesc în ochi, o voce se ridică singură, alta răspunde, iar sub ele restul grupului se așază pe o singură notă ținută care pare să urce din pământ. Acel bordun e iso, iar muzica ridicată deasupra lui, iso-polifonia albaneză, a fost proclamată Capodoperă UNESCO a Patrimoniului Imaterial al Umanității în 2005.

Cum funcționează

E cânt pe mai multe voci fără dirijor și, în forma cea mai pură, fără instrumente. Un cântăreț — marrës, „cel care ia" — poartă melodia și povestea. Al doilea, kthyes, „cel care întoarce", răspunde și înflorește linia. Toți ceilalți țin iso, bordunul continuu care dă stilului numele și gravitatea lui stranie. Cântecele vorbesc despre dragoste, plecare, jale și bătălii vechi, iar jocul vocilor poate ajunge la două, trei sau patru părți.

Tosk și Lab

Domină două stiluri regionale. Polifonia tosk, din câmpiile și orașele sudului, în jurul Përmetului și al Korçei, e mai blândă și mai lirică, bordunul cântat pe o vocală caldă și deschisă. Polifonia lab, din ținutul mai aspru al Labëriei din spatele Vlorei și Kurveleshului, e mai sălbatică și mai dramatică, adăugând uneori o a patra voce „tremurândă". După ce le-ai auzit pe amândouă, simți diferența înainte s-o poți numi.

Unde s-o asculți

Inima vie e sudul adânc: Përmet, Gjirokastër, Vlorë, Tepelenë și satele din Kurvelesh. Cea mai bună șansă e festivalul folcloric organizat periodic la castelul de pe deal din Gjirokastër, care adună ansambluri din toată regiunea, dar poți da peste ea și la o nuntă, la o zi de hram sau pur și simplu într-o tavernă unde rakiul a dezlegat masa în cânt. Nu e o piesă de muzeu — e încă, cu adevărat, felul în care cântă oamenii de aici.